Temându-se de haos şi mister,
Neacceptând că-şi pot trăi risipa,
Într-un model lumesc şi efemer.
Dar cum iubirea nu-i o noţiune,
Şi nici principiu iraţional,
Pot declara, jurând, că, lângă tine,
M-am regăsit şi eu ca un om normal.
Şi-am îndrăznit să fiu o provocare,
Gustând pocalul trupului arzând,
Ca să presimţi că focu-i tare, mare,
Voindu-se-n arsură pătrunzând.
Nu-mi este clar cum arde pasiunea,
Dar sânii tăi sunt jar dogoritor,
Şi, lângă tine, scrum mi-e raţiunea,
Totu-i firesc, a tot doveditor.
Am renunţat la vise-alambicate,
La tot ce-nseamnă muchii de cuţit,
Când tu mi-au spus să gust pe săturate
Chiar şi din miezul fructului oprit.
Respect, în mod tacit, orice cutumă,
Principiul nu-i o vorbă în zadar,
Dar lângă tine viaţa se rezumă
La faptele ce nu îşi au tipar.
Spre stropi de ploaie cu mai multe feţe,
Am evitat de mult să mai privesc,
Trăind această nouă tinereţe,
Nu mă mai mir că totul e firesc.
Nu-s prea decis să cred în ficţiune,
Şi nu admit cuvântul surogat
Doar lângă tine tac, voind a spune,
Că nu mai am nimic de-adăugat.
Povestea noastră nu-i sofisticată,
Se-arată doar a fi de un altfel,
De fapt, lipsind orice prejudecată,
Mereu putem să ne avem model.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu