Partizan conservator

Împart, fără rezerve, pe din două
Tot ce-i numit, generic, un întreg,
Şi, de-i nevoie, chiar și-un bob de rouă
Ca să nu pot, real de e, să-l neg.

Mă recunosc a fi de modă veche,
Iubirii e firesc să-i fiu fidel,
Cred şi-n povești, şi-n suflete pereche,
Şi n-am modernitatea drept model.

Nu agreez ideea de risipă,
Însă nu-mi fac, nicicând, din ea slogan,
Mă bucură trăirea de o clipă,
Dar sunt al veşniciei partizan.

M-am revoltat, punându-mi bariere,
Mi-am adresat chiar mie un protest,
Cerându-mi să nu-mi caut mângâiere
În fapte, ce în tot, sunt simplu gest.

Nu vreau iubiri pentru o noapte, două,
Nu ştiu cum e partida de amor,
Nici nu-nţeleg cum e cu legea nouă,
Fiind, de felul meu, conservator.

Nu stau să fac închipuite liste,
N-am calculat procentele numeric,
Şi nici prin abordări idealiste
Nu mai separ lumina de-ntuneric.

Las, orice-i dat, real să se consume,
Nu-l denumesc şi nu-l etichetez,
Nici nu-l trimit, cu jalba-n par, prin lume,
Iar, la nevoie, mi-l asum prin crez.

Avânt îmi iau din orişice idee,
Scriu poezii cu vag accent romantic,
Pot face, dintr-un gând, o odisee,
Şi mă cam joc, cu-al lui efect semantic.

Mereu împart la doi, dând pe din două
Discuţii despre marile nevoi,
Şi-ajung să cred că tot degeaba plouă,
Doar buruieni răsar şi cresc în noi.

Politică nu fac, nu mă tentează,
Chiar dacă de extreme sunt atras,
Doar viaţa, în întreceri, m-antrenează
Să tot măsor distanţele la pas.

Urc pas cu pas, nu cred în plafonare,
Cum nici nu cred în tot ce e extrem,
Privesc spre stele, însă doar la soare
De-nfrigurare uit să mă mai tem.

Şi nici o luptă nu-i destul de mare
Pentru al lumii trai decent, normal,
Ca să apară-n legi, spre consacrare,
Şansa la fericire, drept real.

Începutul ca reper

Nici pe Pământ, şi nicidecum în Cer,
Fără-nceput nimic nu se mai poate,
Dar orice început e efemer,
Toate încep prin efemeritate.

Şi e aproape, nu-l putem opri,
Prinde contur prin minime cuvinte,
Fără de veste, fi-va, într-o zi,
Venind cu şansa căii spre-nainte.

Deja presimt idei ce nu-s iluzii,
Presimt firescul clipelor aprinse,
Uitând de lumi şi de-ale lor aluzii,
Întru trăiri de patimi neînvinse.

Veni-voi, de departe, pas cu pas,
Şi n-am să te mai las să stai ascunsă,
Timpul se trece, mult n-a mai ramas,
De-al vieţii vis să fii adânc pătrunsă.

Nu sta îngândurată-n întrebări,
Viaţa-i o joacă, şi mereu aşteaptă
Să-i fii răspuns pornirii spre chemări,
Prin vorbă, prin simţire şi prin faptă.

Mergi înainte, nu spre înapoi,
Nu te opri când ţi-aminteşti de teamă,
La singular când spui firescul noi
Ajungi să fii de viaţă luată-n seamă.

De-ţi iei avânt, un pas de vrei să faci,
Trăi-vei clar o clipă următoare,
Că e firesc o haină să dezbraci
Când simţi căldura mare, tot mai mare.

Toate încep surprinse de mister,
Temându-se de efemeritate,
Dar fără începutul efemer,
Nu ne putem gândi la libertate.